marți, 3 iunie 2014

Grupa mica - IEDERA



Grupa mică
din „Iedera” se prezintă…
Da, noi suntem cei mai mici preşcolari ai Grădiniţei P.P. “Iedera”, dar
ne-am obişnuit repede cu noul nostru cămin.
Recunoaştem că am lăsat să ne curgă câteva lacrimi la despărţirea de mămici, însă le-am şters şi ne-am avântat în jocurile şi activităţile atractive cu care ne întâmpină doamnele noastre în fiecare zi.
Am descoperit că putem avea încredere în doamnele noastre: ele ne îngrijesc, ne alintă, ne ajută la nevoie, se joacă cu noi şi ne încurajază să învăţăm multe lucruri noi.  

    
La grădiniţă am învăţat cântecele, poezii, poveşti chiar şi figurile geometrice şi cifrele le-am descoperit. Dar nu numai!
Mai important de atât, noi am învăţat să ne jucăm frumos împreună, împărţind jucăriile între noi, căci toţi copiii sunt prieteni şi...cearta nu e bună!
Mai învăţăm să ne respectăm partenerii de joacă, dar şi obiectele cu care ne jucăm: nu stricăm, nu împrăştiem jucărioarele şi ne jucăm cu ele cât mai creativ.
Aici eu pot fi pompier, şofer, profesor sau chiar un mare constructor de blocuri şi castele. Munca mea şi fiecare faptă bună pe care o fac sunt apreciate de prietenii mei şi răsplătite de doamnele educatoare cu multe laude, zâmbete şi surprize plăcute.
Aici lumea poveştilor ne invită să o descoperim cu personajele şi întâmplările ei fantastice .
Am creat o lume plină de culoare pictând cu palmele sau cu degeţele, iar din plastilină am creat forme minunate pe care nici nu visam că le voi realiza vreodată.
Îmi place aici la grădiniţă, MAMI, încerc să nu fac năzdrăvănii ca tu să fii mândră de mine şi să mă aduci aici zi de zi!

Semnează: Campionii  cei mai, cei mai, cei mai!!!
                                                                                      Grupa mică din “Iedera”

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu